Obisnuiam sa spun ca "mie nu mi se poate intampla". Obisnuiam sa visez si sa`mi planific viata pentru urmatorii 10 ani. Obisnuiam sa pierd zile intregi doar lenevind. Acum, cand nu mai stiu daca peste 3 luni voi mai fi aici sau nu, incep sa am regrete. Incep sa regret ca nu m-am bucurat de fiecare zi care a trecut, ca nu am spus ce ar fi trebuit sa spun la momentul potrivit sau ca am spus ce nu ar fi trebuit sa spun niciodata, ca am facut rau prin faptele mele oamenilor pe care ii iubesc, ca nu ma avut curajul sa fac ce mi-am dorit de multe ori, ca nu mi-am cerut iertare de fiecare data cand am gresit. Acum as vrea sa pot da timpul inapoi, as vrea sa pot face tot ce n`am facut in 20 de ani.
Si daca maine nu o sa mai fiu aici, as vrea ca oamenii pe care ii iubesc sa stie ca am plecat purtandu`i in suflet, chiar daca unora nu le`am spus-o niciodata. As vrea ca cei care m`au cunoscut sa`si aminteasca de mine cu zambetul pe buze. As vrea ca cei carora le`am promis ca voi fi langa ei ori de cate ori vor avea nevoie de mine voi fi aici sa ma ierte, in cazul in care nu`mi voi putea tine promisiunea, dar de data asta nu mai depinde de mine.
Multumesc celor care au ramas acolo, celor care mi`au fost si inca imi sunt alaturi.
"Parca ieri traiam sperante si vise, parca ieri aveam tot ce mi`am dorit..."
